IVY EVENTS - Timișoara

Locuri : Food

IVY EVENTS

IVY reprezintă o oază de liniște înconjurată de pădure, unde atmosfera magică te face să uiți că te afli totuși în oraș. Verdele pădurii, foșnetul frunzelor, curtea învăluită în iederă, răcoarea verii, toate te transpun într-un basm urban, inspirat de natură și dedicat oamenilor.
Împreună cu grădina generoasă, cele două săli – Gold Room și Silver Room – vă stau la dispoziție atât pentru evenimente personale sau corporate, cât și pentru a petrece momente de relaxare înconjurați de natură. Cele două săli realizate de către echipa Inside Studio sunt decorate cu note subtile, unde clasicul întâlneşte noul prin liniile simple și totodată elegante, care conferă un plus de originalitate complexului IVY, special gândit pentru momente de sărbătoare.

IVY Gold Room
Este spațiul în care accentele aurii, tonurile calde de culoare, candelabrele de cristal, draperiile din țesături prețioase, împreună cu mobilierul classic, creează atmosfera festivă nelipsită evenimentelor de mare clasă, fie ele corporate sau evenimente personale. Sala generoasă, cu un design rafinat, îți oferă posibilitatea de a o personaliza prin accente discrete de culoare, atunci când îți dorești un eveniment cu adevărat unic.
Capacitate: optim – 220 locuri / maximum – 290 locuri

IVY Silver Room
La fel de elegantă și în armonie cu IVY Gold Room, IVY Silver Room este concepută pentru evenimente mai restrânse. Cu un design clasic, în tonuri subtile cu accente argintii, acest spațiu va oferi rafinamentul pe care ți-l dorești pentru evenimentul tău. Fiind gândită astfel încât să o poți personaliza cu ușurință, această sală îți va purta amprenta atunci când vei dori un eveniment cu adevărat deosebit.
Capacitate: optim – 110 locuri / maximum – 140 locuri

IVY Garden
Prin configurația locului (perdea de apă, scena pentru concerte sau proiecții video, foișor) și prin materialele folosite (piatră naturală și lemn) am reușit să creăm o atmosferă de poveste în care momentele de sărbătoare ale vieții tale să fie celebrate.
În același timp, terasa este gândită pentru a fi un mediu ideal de relaxare potrivit întregii familii, dar și întâlnirilor de business, prin designul care urmărește armonia cu natura din jur: contrastul echilibrat între pădurea de stejari și spațiul de socializare la îndemâna oricui dorește să scape de agitația orașului.
Capacitate: 320 locuri

Site: ivyevents.ro
Pagina de Facebook: facebook.com/ivyevents.ro
E-mail: office@ivyevents.ro
Pentru detalii și rezervări: 0736 010 166