De Citit : Știri

Launmomentdat la piscină aduce o legendă a muzicii Chicago-house

| 20 iulie

Echipa Launmomentdat va organiza o petrecere vineri, 20 iulie, începând cu ora 23:00, la Piscina Heaven. Stilul predominant va fi house, având ca și invitat pe americanul Rahaan. El va susține selecții de muzică împreună cu Dji locali Ulises, Who:ratio și Riot199.

Biletele sunt în valoare de 20 de lei și disponibile online, aici.

De origine din Chicago, Rahaan este foarte apreciat pe scena internațională, fiind adeptul genurilor disco, soul, funk, house și jazz. Pasiunea pentru muzică și-a descoperit-o încă din anii 80, când a început să mixeze cu ajutorul casetelor audio, fiind implicat în proiectul Chuck Brothers. Ulterior, acesta și-a consolidat o reputație ca unul din cei mai buni DJ din Chicago pe stilurile disco și house. El a fost constant invitat la petrecerile celor mai în vogă cluburi precum The Spot, In the Hole, Budda Lounge etc. În materie de producție, Rahaan a început să compună în anul 2000 prin casa de discuri Fourplay. Printre piesele cele mai consacrate, amintim Coming Hard și No Time for Love.

Mai multe detalii despre programul evenimentului sunt disponibile pe pagina de Facebook.